Și iată că au mai rămas
doar două zile din călătoria prin fascinantul Ținut al Buzăului. Astazi ne vom
opri asupra altor două atracții turistice din comuna Mânzălești și anume:
Platoul Meledic, sit Natura 2000, precum și Piatra Albă „La Grunj” sau „Grunjul”
așa cum este acesta cunoscut în zonă.
Platoul
Meledic
Platoul Meledic, localizat în Comuna
Mânzăleşti, reprezintă una dintre cele mai mari atracții turistice ale
Buzăului, dar totodată și o rezervaţie geologică, speologică, botanică şi
zoologică, precum şi un Sit Comunitar Natura 2000. Denumirea platoului, așa cum
afirmă localnicii, provine de la cuvântul turc „menedic” care înseamnă „loc de
odihnă”. Acest minunat „loc de odihnă” se distinge prin prezenţa unor frumoase
obiective geologice: Carstul de Sare și Peşterile de Sare de la Mânzăleşti, unice
în Europa (datorită modului său de formare, Peștera „6S” este considerată unică
în Europa); prin existenţa Lacului de la Meledic lângă care stă falnic Teiul
lui Alexandru Vlahuţă; a numeroase lacuri cu apă dulce într-o zonă sărată; a
Taberei de Sculptură în lemn de la Meledic, dar şi prin existenţa unor specii
de animale ocrotite în judeţul Buzău: Euscorpius
carpathicus (Scorpionul carpatic), Reticulitermes
lucifugus (Termitele) şi Testudo
hermanni (Broasca ţestoasă de uscat). Vegetația specifică locului este halofila, specia cea mai întâlnită în zonă fiind cătina (Hippophae rhamnoides), o importanta plantă medicinală întrebuințată și astazi de localnici la prepararea de ceaiuri, dulcețuri, gem, siropuri, sucuri.
Muntele de Sare de la Meledic
Foto: Gabriela Iftode
Polyommatus icarus
Foto: Gabriela Iftode
Lacul Meledic
Foto: Gabriela Iftode
Iris graminea
Foto: Gabriela Iftode
Piatra
Albă „La Grunj”
Odată ce ai pătruns în zona
Subcarpaţilor de Curbură, în comuna Mânzălești, se întinde semeaţă, asemănătoare
unui străjer neclintit al trecutului, Piatră Albă „La Grunj” sau „Grunjul” așa
cum este el numit de localnici.
Piatra Albă reprezintă un monument al
naturii - sit geologic şi ocupă o suprafaţă de 0,025 hectare. Aceasta are o
formă neregulată, realizată de eroziunea pe mai multe direcţii și a luat
naştere în Badenian, fiind formată din tuf vulcanic dacitic rezultat prin
cimentarea cenuşelor dacitice.
Piatra Albă La Grunj
Foto: Gabriela Iftode
Piatra Albă La Grunj
Foto: Gabriela Iftode
Gabriela Iftode
15/08/13
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu