Plantele medicinale reprezintă o altă
minune a naturii, cele mai multe dintre ele făcându-şi apariţia primăvara odată
cu prima rază de soare.
La prima vedere, plantele de leac par
parcă pictate de zeiţa florilor – Flora, pe care Flavonius, vântul blând de
apus a ajutat-o să dea naştere celui mai frumos şi plin de viaţă anotimp de
peste an – Primăvara.
Denumirea ştiinţifică a plantelor a fost
dată de un mare om de ştiinţă, suedezul Carl von Linne (1707 – 1778), care a
atribuit unor specii medicinale nume ale zeităţilor din mitologia greacă
şi romană.
Astăzi vă voi prezenta o plantă care este
toxică, dar ale cărei semințe se folosesc în industria farmaceutică pentru extragerea
alcaloizilor. Această plantă este Brândușa de toamnă (Colchicum autumnale).
Aceasta produce o substanţă activă,
folosită în medicină – colchicina şi are acţiune anticanceroasă şi antigutoasă.
În continuare o să vă povestesc legenda brândușei, precum și locul de unde
provine numele acestei plante.
Brânduşa de toamnă, socotită în tradiţia
populară ca fiind „floarea morţilor”, este denumită ştiinţific Colchicum autumnale L. Numele acesteia
provine de la regiunea legendară Colhida, unde aceasta a fost folosită încă din
cele mai vechi timpuri ca plantă otrăvitoare de însuşi Medeea, fiica lui Eete, celebra vrăjitoare,
care l-a ajutat pe Iason să pună stăpânire pe Lâna de Aur.
Brândușa de toamnă (Colchicum autumnale)
Foto: Gabriela Iftode
Gabriela Iftode
23/08/13
Sursa:
Constantinescu C. 1979. Plante medicinale în apărarea sănătății. Ediția a VII-a. București: Editura Recoop
Lăzărescu G. 1979. Dicționar de mitologie. București: Editura Ion Creangă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu