luni, 19 august 2013

Geoturismul - pârghie în dezvoltarea rurală durabilă a Ținutului Buzăului


       Cu toții știm ce este acela turism și poate și câteva dintre scopurile acestuia: recreere, afaceri, explorarea unor locuri noi. Dar când auzim de geoturism, la ce avem tendința de a ne gândi pentru prima dată?
       Geoturismul reprezintă acea ramură a turismului care are ca scop promovarea patrimoniului geologic dintr-o anumită zonă, dar pe baza principiului dezvoltării durabile.

       Zona Ținutului Buzăului are o structură geologică impresionantă  și complexă, aceasta fiind  cunoscută pentru câteva fenomene geologice unice în țară și unele dintre ele chiar și în Europa: resturi fosile vechi de milioane de ani, peșteri în sare, lacurile cu apă dulce pe un masiv de sare, tufurile vulcanice, Focul Viu etc. Aceste fenomene geologice pot ajuta la dezvoltarea geoturismului în cadrul zonei respective, dar pot avea și un rol important în activitățile de educație și cercetare. Zona din Ținutul Buzăului unde ar putea fi practicat geoturismul  ar putea cuprinde comunele Vintilă Vodă, Mânzălești și Lopătari, zone în care geodiversitatea reprezintă o mare bogăție. Astfel, zona comunei Vintilă Vodă, mai exact Valea Slănicului de Buzău, se caracterizează printr-o serie de resturi fosile (bivalve: Sarmatimactra caspia, Sarmatimactra bulgarica; gastropode: Viviparus rumanus, V. moldavicus, Melanopsis sp.). Zona comunei Mânzălești cuprinde un obiectiv, declarat monument al naturii de interes geologic – Piatra Albă „La Grunj” (tuf vulcanic, format prin eroziunea subaeriană) și o Rezervație naturală și Sit Natura 2000 „Platoul Meledic”, care prezintă următoarele elemente de interes: muntele de sare, vegetaţia halofilă (de sărătură), lacurile cu apă dulce, specii de animale pontice sau  mediteraneene: termitele şi scorpionul. Comuna Lopătari se caracterizează prin prezența unui fenomen unic în țara noastră: Focul Viu, dar și prin prezența altor frumuseți, precum Lacul Mociaru.

         Pentru a dezvolta turismul în zona respectivă, ar trebui realizat un marketing corect, un maketing pentru ecoturism care să ofere consumatorilor de turism informații complete și reale ce pot conduce la dezvoltarea respectului pentru patrimoniul natural (geologic) al zonei viitorului geoparc și a gradului de satisfacere a turiștilor. De aceea, consider că cele mai importante metode de promovare a geoturismului se pot realiza prin intermediul ecoturismului (activități în natură, dar pe principiul conservării naturii și al dezvoltării durabile), dar și prin intermediul turismului rural educativ-cultural (vizitarea și cunoașterea de către turiști a siturilor geologice din apropierea fermelor agroturistice, prezentarea poveștilor și legendelor din spatele pietrelor). Totodată, consider că o idee foarte bună ar fi și propunea unor  trasee turistice (un traseu de turism geologic și agroturistic): Vintilă Vodă (Valea Slănicului de Buzău – zonă cu resturi fosile valoroase) – Mânzălești (Piatra Albă „La Grunj”, Rezervația Platoul Meledic) – Lopătari (Focul Viu). Traseele  tematice ar putea duce și ele la cunoașterea geodiversității: lecții în aer liber, călătorii interactive pe anumite teme, valorificarea patrimoniului cultural imaterial (poveștile și legendele din spatele obiectivelor geologice). Un rol important în dezvoltarea agroturismului și geoturismului în zona respectivă, îl reprezintă și implicarea comunităților locale, încurajarea micilor afaceri locale, crearea unor brand-uri specifice zonei pentru băuturi și mâncare sau produse de artizanat.

            O altă activitate îndrăgită de turiști și care ajută totodată și la promovarea și cunoașterea obiectivelor geologice este și geocaching-ul. Geocaching este o activitate recreațională în aer liber, în care participanții folosesc dispozitive GPS pentru a găsi sau a ascunde cutii (care cuprind un carnețel și un pix, în care turiștii semnează), care poartă denumirea de „geocache”. Cu toate că la noi în țară această activitate nu este extrem de cunoscută, Geocaching-ul a căpătat proporții uriașe în ultimii ani la nivel mondial.
 
 
Plante fosile (Valea Slănicului de Buzău)
Foto: Gabriela Iftode

 
Hyoscyamus niger (Măselarița)
Foto: Gabriela Iftode


Piatra Albă
Foto: Gabriela Iftode

 
Muntele de Sare (Meledic)
Foto: Gabriela Iftode
 
Gabriela Iftode
    19/08/13
 
Surse: Centrul Geomedia. 2008. Documentaţie pentru instituirea de geoparc pentru Ţinutul Buzăului. Bucureşti: Universitatea din Bucureşti
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu